joi, 21 iunie 2018

Fish n’ chips

O mâncare specific englezească care a depăşit garniţele vechiului Albion ba chiar şi pe cele ale commonweath-lui este fish & chips: peşte cun cartofi prăjiţi.
Există o sumedenie de reţete pentru acest preparat care are la baza file de peşte alb, de obicei cod de Atlantic preparat pane şi cartofi fripţi în ulei, la care se pot adăuga diverse alte sosuri: maioneză, kethcup, tsatsiki, chimichiurri,  sau orice altceva ce ne trece prin minte. Diversele regiuni ale Marii Britanii au diverse ingrediente in funcţie de peştele folosit, iar ţările cu puternice influenţe englezesti au adoptat la bucătaria locală acest preparat.
Am ales pentru astăzi reţeta celebrului bucătar Gordon Ramsay uşor modificată.

INGREDIENTE NECESARE:
  • un file generos de peşte alb. Aş fi folosit cod, dar la noi acest fel de peşte se găseşte în acest sezon numai congelat, aşa că am recurs la o bucată de șalău de Dunăre.
  • O sticlă de bere neagră, (eu am folosit Leffe din lipsa de bere britanică).
  • Făină albă: 250 g
  • Cartofi pentru prăjit: 800 g
  • Ulei de floarea soarelui
  • Sare, piper alb, boia de ardei, cimbru, pătrunjel verde
  • O lămâie     
  
PREPARARE:
  •          Tăiem file-ul de peşte în bucăţi mai mici de mărimea degetului mare de la mână
  •          Punem într-un castron făina şi adăugam câte un vârf de cuţit de piper alb, de cimbru şi cam tot atât de boia de ardei dulce, sau mai picantă după gustul fiecăruia. Amestecam bine.
  •          Ştergem cu prosop de hârtie bucăţile de peşte, apoi le tăvălim în făină. Le scoatem, le scuturăm și le depozităm pe o bucată de prosop de hârtie.
  •          Turnăm încet berea peste făină, amestecând tot timpul, până ce obţinem un sos gros, ca de aluatul de clătite. Dacă avem prea multă făină diluam cu puţină apă, dacă e prea lichidă îngroşăm cu puţină făină albă.
  •          Punem bucăţile de peşte în vasul cu sosul de făină având grijă să se acopere bine pe toate părţile cu material.
  •         Încingem uleiul de floarea soarelui într-o cratiţă adâncă și cu ajutorul unei pensete scufundăm în uleiul fierbinte bucăţile de peşte. Nu le dam imediat drumul în ulei pentru ca vor ajunge pe fundul vasului și se vor lipi.
  •          Prăjim peştele până începe să plutească şi până capăta o culoare aurie. Scurgem bucăţile de peşte prăjit.
  •          Separat prăjim cartofii, pe care îi scurgem de asemenea.

SERVIRE:
Fish & chips a cucerit fast food-ul şi street food-ul şi deci se poate servi oricum: simplu, cu diverse sosuri (maioneză, kethcup, tsatsiki, chimichiurri, etc.), sau cu mici salate asociate: de mazăre, lăptucă, radicchio, castraveţi muraţi etc. De pe farfurie nu trebuie să lipsească lămâia, jumătate tăiată felii, jumătate stoarsă peste peşte şi decorată cu pătrunjel verde.
Merge foarte bine cu bere sau cu vin alb sec.
Poftă bună!