Gulaș secuiesc |
Secuii sunt folosiți ca avangardă a armatei maghiare în diferite regiuni ale regatului, așa că la mijlocul secolului al XII-lea sunt colonizați la poalele Munților Carpați Răsăriteni, pentru a păzi trecătorile de invadatorii veniți din răsărit. Din bucătăria secuilor cred că toată lumea a auzit, ba chiar a și mâncat colac secuiesc Kürtőskalács, devenit în ultimii ani un fel de prăjitură națională, pe care o găsești instalată în toate orașele din țară ca street food.
Azi vă propun un fel de mâncare simplu din secuime care are la bază carnea de porc și varza murată, alimente nelipsite din cămara oricărui muntean fie el român sau secui.
INGREDIENTE NECESARE:
- 0,7 kg carne de porc, de preferat pulpă
- o varză murată
- 2 cepe
- 1 ardei gras roșu
- 1 liguriță de boia de ardei (eu am folosit boia de ardei afumată Pimenton ahumado Chiquilin)
- foi de dafin, piper
- 50 mg untură de porc și 50 ml ulei de floarea soarelui
- 100 g smântână
- tăiem carnea cubulețe și o rumenim în tigaie în untura încinsă
- adăugăm ceapa tăiată mărunt și ardeiul și le călim alături de carne
- condimentăm cu foi de dafin și piper boabe
- adaugăm apă să acopere carnea și lăsăm să fiarbă la foc mic cel puțin o oră până ce carnea devine pufoasă
- luăm varza și-i scoatem cu un cuțit vinele groase
- frunzele de varză le răsucim ca o țigară de foi și le tăiem tăieței subțiri pe un fund de lemn
- punem tăiețeii de varză murată la desărat în apa rece, având grijă să schimbăm de mai multe ori apa, pentru a elibera cât mai multă sare
- încălzim în altă cratiță uleiul și adaugăm varza murată tăiată tăieței și o călim. Dacă varza este tare adăugăm apă și o ținem pe foc până se înmoaie bine. Eu am ținut-o la fiert până s-a fiert carnea, căci varza pe care am folosit-o era cumpărată din supermarket și s-a înmuiat greu.
- după ce varza a fiert o adăugam peste carne și amestecăm si apoi o mai dăm într-un clocot
- în mod tradițional acest preparat se servește cu smântână
- la Piața de Crăciun din Nuremberg am mâncat acest preparat Kohl mit Fleisch in Brot (comun de altfel în Austria, Germania, Cehia și Ungaria) servit într-o pâinică neagră: se taie un capac (ca la pepene) și se scobește miezul; în scobitură se pune amestecul de carne și varză și se acoperă cu capacul. În timp ce mănânci din varză ronțăi din capacul crocant.
Scoatem vinele de la frunzele de varză |
Foile le răsucim ca o țigară de foi pentru a le taia subțiri |
Fierbem îndelung carnea cu ceapa, ardeiul si condimentele |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu